TVR Cultural îşi va suspenda emisia începând de sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 23.59, potrivit unei decizii luate de Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al Televiziunii Române.
Măsura a fost dispusă, joi, prin Ordin al preşedintelui-director general (PDG) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române, se arată într-un comunicatul TVR, informează Mediafax.
Potrivit TVR, decizia face parte din procesul de implementare a Programului de redresare economică a SRTv, elaborat în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2012. Aplicarea Programului decurge din necesitatea armonizării ofertei editoriale şi a resurselor utilizate cu veniturile lunare ale SRTv, se arată în comunicat.
"Potrivit Programului, misiunea TVR Cultural va fi preluată de viitorul canal TVR 2 Cultural, a cărui grilă va cuprinde, printre altele, publicistică culturală, documentare, spectacole de teatru, operă, concerte şi producţii muzicale prezentate pe genuri, filme de artă, programe educative dedicate copiilor şi tinerilor, producţii ale tinerilor creatori independenţi, divertisment de calitate adresat tuturor categoriilor de vârstă", se mai spune în comunicatul TVR.
Potrivit sursei citate, până la lansarea noilor grile, o mare parte din programele difuzate de TVR Cultural va fi preluată de TVR 2.
Mii de semnături împotriva desfiinţării TVR Cultural. Oana Pellea, Florin Chilian şi Valentin Nicolau, printre semnatari
În comunicatul SRTv se precizează că decizia de suspendare a emisiei TVR Cultural a fost luată în conformitate cu prevederile legale în vigoare. "Legea 41/1994 de organizare şi funcţionare a TVR face referire la progamele 1 şi 2, la un departament care difuzează emisiuni pentru străinătate şi la studiourile teritoriale, al căror canal de