În dosarul Petromservice, Parchetul instanţei supreme a pus sub sechestru asigurator pe o sută de imobile din Iaşi, Bacău şi Bucureşti, între acestea fiind indisponibilizate şi bunuri ale omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, iar lui Liviu Luca i-au sechestrat şi o ambarcaţiune. Sursa: EVZ
În rechizitoriul prin care oamenii de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, Octavian Ţurcan şi Liviu Luca, dar şi alte persoane, au fost deferiţi justiţiei pentru devalizarea societăţii Petromservice, anchetatorii prezintă o listă a bunurilor mobile şi imobile puse sub sechestru în vederea recuperării prejudiciului creat prin faptele acestora, estimat la peste 80 de milioane de euro. Partea vătămată PSV Company (fosta Petromservice) s-a constituit parte civilă cu suma de 83.163.165 de euro, prin administratorul judiciar de la acel moment, RVA Insolvency Specialists.
Vinovaţii de falimentul societăţii
Pentru repararea prejudiciului, notează procurorii, urmează să fie obligaţi la despăgubiri, în solidar, toţi inculpaţii care au participat la săvârşirea infracţiunii de delapidare, în limita sumei la care a contribuit fiecare dintre aceştia, respectiv Luca Liviu - 38.252.931,03 de euro, Sorin Mihai - 13.296.140 de euro, Gheorghe Şupeală - 83.518.369,96 euro, Bogdan Negrutzi - 45.265.438,93 euro, Ioan Bohâlţeanu - 74.683.058,95 de euro, Rino Graziano Raicovich - 31.969.298,93 euro, Zizi Anagnastopol - 38.252.931,03 euro, Sorin Ovidiu Vîntu - 83.518.369,96 euro, Octavian Ţurcan - 83.518.369,96 de euro, Mihai Viorel Râmboacă - 45.265.438,93 euro, Răzvan Florin Rîmboacă - 45.265.438,93 euro şi Daniel Lăcrămioara Braşoveanu - 45.265.438,93 de euro.
25.000 de acţionari au fost păcăliţi
Anchetatorii arată că în cauză au fost depuse plângeri şi constituiri de parte civilă de către reprezentanţii a aproximativ 25.000 de persoane, membri ai Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom,