* parlamentarii brăileni şi liderii politici au comentat anunţul de a candida pentru Parlament al deputatului PDL Brăila Eugen Bădălan, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu suspendare * dacă cei care ne reprezintă în cele două Camere au fost destul de rezervaţi în afirmaţii, politicienii locali s-au arătat ceva mai generoşi în declaraţii
* Viorel Balcan a avut ocazia de a se răzbuna pe foştii săi colegi de partid, în timp ce Sorin Ovidiu Bălan s-a amuzat copios
Anunţul recent al deputatului PDL Brăila, generalul (r) Eugen Bădălan de a reprezenta din nou judeţul în Parlamentul României, nu a rămas fără ecou pe scena politică locală. Reamintim că în cadrul şedinţei Consiliului de coordonare local municipal al PDL Brăila, acesta a fost primit cu braţele deschise de către colegii săi, anunţându-şi candidatura pentru Colegiul 2 în aplauzele frenetice ale celor prezenţi. Situaţia destul de jenantă a "proaspătului" democrat liberal a fost comentată atât de parlamentarii brăileni, cât şi de câţiva lideri politici. Atât senatorii cât şi deputaţii au refuzat să comenteze pe larg situaţia, majoritatea pasând "mingea" în terenul alegătorilor. În schimb, liderii politici locali nu s-au putut abţine de la "chicoteli", arătând cu degetul gestul PDL-iştilor de a-l susţine pe Bădălan candidat la Colegiul 2. Senatorii brăileni, şocaţi de gestul lui Bădălan
Legat de cele de mai sus, atât senatorul PSD Brăila Ion Rotaru, cât şi colegul său de Senat, Constantin Cibu (UNPR), consideră imorală candidatura lui Bădălan în Parlament, având în vedere condamnarea acestuia. Rotaru consideră că decizia instanţei este una justă, fără a face comentarii pe această temă, subliniind totodată aspectul imoral al situaţiei. "Nu pot să comentez decizia instanţei, asta este, dacă nu e lipsit de drepturile electorale de a alege şi de a fi ales, e un drept constituţional şi