Întoarcerea în țară a romilor expulzați e ca un concediu binemeritat şi plătit cu 300 de euro.
Romii din Fântânele iau călătoriile în Franța drept sejururi pentru care nu plătești nimic, ba chiar te întorci cu bani acasă
Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a afirmat că Hexagonul nu mai poate primi toţi "condamnaţii pământului" şi "populaţiile hărţuite în ţara lor", referindu- se la ţiganii care umplu autocarele de pe ruta România- Franţa. Opinia lor a lipsit cam tot timpul. Fără nicio îndoială, romii se vor întoarce în România şi vor pleca din nou, atât timp cât li se oferă şansa.
În Bucureşti, ţiganii au protestat ieri în faţa Guvernului, nemulţumiţi că sunt ca o minge de ping-pong între autorităţile de aici şi restul Europei. Până ca cineva să le rezolve problemele, ei aleg tot emigrarea. Sute de ţigani, "deportaţi" din Franţa, au făcut din întoarcerea în România o etapă de încărcare a bateriilor şi a conturilor cu cele 300 de euro de persoană, atât cât li s-a dat ca să plece "de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni". După o şedere de câteva săptămâni, cei mai mulţi s-au întors de unde au venit şi de unde, "de-adevăratelea", nu au plecat niciodată.
Nu-s emigranţi, sunt doar plecaţi temporar
Gheorghe Victor, primarul comunei Cojasca, judeţul Dâmboviţa, păstoreşte o comunitate de peste 7.000 de suflete, din care 90% sunt romi, cei mai mulţi concentraţi în satul Fântânele. Muţi sunt plecaţi care pe unde prin Europa: "Eu nu cred că putem vorbi despre emigranţi. Cred că este vorba despre mai mulţi cetăţeni ai Uniunii Europene care pleacă o lună, două, în ţări ca Franţa, Italia sau Anglia, acolo unde pot să îşi câştige existenţa. Sunt cetăţeni care cunosc, din moşi-strămoşi, meseria de muzicant". Sigur pe onorabilitatea consătenilor săi, primarul bagă mâna în foc că aceştia nu au comis niciun delict pe acolo: "Fiindcă 99% sunt penticost