Corona Braşov a câştigat cu 3-2 împotriva echipei HSC Miercurea Ciuc în primul meci al sezonului dintre cele două echipe ale României participante la Liga Mol. Meciul a fost foarte strâns şi agresiv de ambele părţi, dar Corona Braşov Fenestela 68 a fost mai eficientă şi a marcat cu un gol mai mult faţă de echipa ciucană.
Prima şi a doua repriză s-a încheiat cu câte 1 gol înscris de ambele echipe. În primele 20 de minute HSC Miercurea Ciuc a înscris prima prin golul lui Hurtaj iar Bonar a egalat meciul după câteva minute. La începutul reprizei a doua Nagy Csaba a dus formaţia braşoveana în avantaj pe tabelă dar HSC a egalat din nou de data aceasta prin Mihaly.
Echipa câştigătoare a fost stabilită de golul marcat de Bonar în superioritate numerică în minutul 51’31’’.
„Victorie cu sacrificii”
„A fost un meci greu, decis de micile detalii ale jucătorilor. Nu putem spune că au fost goluri bine stabilite, ci mai mult goluri venite din intuiţie. Atmosfera şi fanii ne-au ajutat enorm, dar vreau să-i felicit pe jucători pentru «sacrificiul» lor de pe gheaţă (Antal Zsombor şi Roy Rawlyk s-au accidentat, deocamdată nu ştim foarte multe detalii). Acum trebuie să dăm posibilitatea şi celorlalţi jucători tineri ai echipei să demonstreze că merită să joace la această echipă”, a declarat la final Greg Lindqvist, antrenorul principal al ASC Corona Braşov Fenestela 68.
„Gazdele au speculat greşelile noastre”
„Jucătorii mei au făcut foarte multe greşeli individuale astăzi şi pentru asta am primit multe penalizări în acest meci. Trebuie să fim concentrate în meciurile cu Braşovul pentru că echipa lor este inteligentă şi ştie să speculeze greşelile valorificându-le în goluri ca şi în această seară, când toate golurile lor au fost marcate în superioritate numerică. Nu îţi permiţi să faci astfel de greşeli când joci cu o echipă valoroasă”