Elevii vor învăţa din cărţi mai atrăgătoare, dar materia nu se schimbă radical.
Programa de religie şi manualele din care învaţă cei mici vor intra într-un proces de modernizare începând de anul viitor. Anunţul a fost făcut de Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, care a discutat despre acest lucru cu Patriarhul Daniel.
"Manualele de religie trebuie să fie mai atrăgătoare pentru copii, aşa cum e de dorit pentru toate manualele, indiferent de disciplină. E adevărat, unele fraze din lecţii trebuie reformulate", a explicat părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Săptămâna trecută, Asociaţia Secular- Umanistă din România (ASUR) a solicitat Ministerului Educaţiei retragerea de pe piaţă a câtorva manuale de religie care, susţin reprezentanţii ASUR, "promovează intoleranţa religioasă şi agresează psihic copiii".
Toma Pătraşcu, vice preşedinte ASUR, spune că prin repetarea obsesivă a temelor despre păcat, iad şi diavoli, copiilor li se induce ideea că "nerespectarea cu stricteţe a poruncilor îi condamnă la osânda veşnică". Părintele Stoica admite că anumite manuale conţin formulări mai puţin inspirate, însă crede că ceea ce fac cei de la ASUR este "scoatere din context".
De altfel, susţine Stoica, decizia Patriarhiei şi a Ministerului Educaţiei de a moderniza programa şi manualele nu are nicio legătură cu revolta celor de la ASUR. "Adevăratele probleme nu sunt cele semnalate de ei. Noi trebuie să facem manualele în aşa fel încât să ajungă mai uşor la inimile copiilor".
ONG-urile nu se opresc aici
Schimbarea manualelor este văzută cu ochi buni de cei de la ASUR.
"Este un pas înainte în direcţia corectă şi ne dorim ca următorul pas să fie acela în care copiilor li se va preda istoria religiilor, pentru că ceea ce se face acum e prozelitism religios", e vehement Toma Pătraşcu. Pentru el, "predarea confe