Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Manifestări de Ziua Pompierilor la Alba Iulia. Ziua Porţilor Deschise la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea”

Publicat in Alba24, joi 13 septembrie 2012 ·

Joi, 13 septembrie, de Ziua Pompierilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba a organizat mai multe evenimente în Alba Iulia, printre care şi „Ziua Porţilor Deschise” la subunităţi.

În program au fost incluse un ceremonial militar şi religios, avansarea în gradul următor a patru cadre militare, o expoziţie cu tehnică şi echipamente din dotarea pompierilor militari, puncte de informare şi educare preventivă.

Aceste evenimente s-au desfăşurat în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, joi, începând cu ora 12.00. La eveniment au participat primarul Mircea Hava, viceprimarul Paul Voicu, prefectul Dan Simedru, subprefectul Cornel Murg, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman și deputatul Clement Negruț.

După o slujbă religioasă și discursurile autorităților, 4 dintre pompieri au fost avansați în grad. Este vorba despre Victoria Budiu, avansată la gradul de colonel, Aurel Chirilă și Daniel Jinariu, avansați la gradul de plutonier ajutant, Dorin Popa, avansat la gradul de plutonier major.

În finalul ceremoniei, toți cei prezenți au intonat imnul național. În final, cei prezenți au avut ocazia de a admira mai multe autospeciale, spre bucuria copiilor care au avut acces la furtune și alte echipamente ale pompierilor.

Sărbătoarea a fost marcată şi prin acţiuni, ce au început din 7 septembrie, cu competiţii sportive şi au continuat cu un simpozion cu tema „Vreau să fiu voluntar” – marţi, 11 septembrie.

De „Ziua Porţilor Deschise”, în 13 şi 14 septembrie, albaiulienii au fost invitaţi să participe la activităţi de informare şi educare preventivă, să cunoască mai îndeaproape tehnica şi echipamentele de intervenţie ale pompierilor militari din judeţul Alba, misiunile, preocupările, dar şi să devină pentru o zi pompier adevărat şi să folosească accesoriile şi echipamentele din dotarea autospecialelor de interv

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători la Curtea Constituţională a României au depus jurământul la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 19 minute
Cei trei noi judecători la Curtea Constituţională a României (CCR), Mihai Busuioc, Asztalos Csaba şi Dacian Cosmin Dragoş, au depus jurământul, duminică, la Palatul Cotroceni. La ceremonie sunt prezenţi preşedintele României, Nicuşor Dan şi premieru

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°