Tragedia României seamănă cu cea pe care o recunoaştem şi în alte state din afara nucleului dur al UE. Recuperarea postcriză este lentă iar perspectivele nu sunt foarte prietenoase. Revenirea economică pare să urmeze o evoluţie în L cu partea orizontală a literei cu o mică pantă pozitivă.

Dacă nu dorim ca România să rămână o lungă perioadă de timp blocată în labirintul cercurilor vicioase, trebuie să schimbăm paradigma de dezvoltare, începând de la acţiunea guvernamentală până la comportamentul fiecărui cetăţean. Altfel, riscul de a cădea într-o lungă perioadă caracterizată de rate mici de creştere economică este unul foarte ridicat. Pentru că mă aştept ca în următorii 15 ani lumea să “integreze” în evoluţia ei cercul vicios al ratelor reduse de creştere economică. Aşa cum spunea Dani Rodrik într-o postare – No more growth miracles.

Din ce am citit, consider că ipoteza recuperării lente după această criză începe să fie consensuală. Este îngrijorător. România, poate mai mult decât alte ţări, are un risc ridicat de rămânere în periferie, de catching up redus şi lent faţă de nucleul dur al UE. Cred că doar în mod excepţional vom mai beneficia de avantajele unei rate anuale de creştere economică de peste 3%.

Sigur, reformele preconizate la nivelul UE ne oferă un oarecare confort. Supravegherea bancară extinsă, intervenţia BCE prin furnizarea de lichiditate, opţiunea pentru o uniune fiscală şi politică consolidată s.a pot cumpăra timp, pot amâna. Eu cred totusi că ajustarea fiscală – mai ales cea calitativă – trebuie continuată, atât în România cât şi în majoritatea altor ţări din UE.

Trebuie să ieşim inteligent din zona cercurilor vicioase. Prevenţia este mult mai importantă decât acţiunea reactivă, pasivă, ex post. Să vedem împreună ce riscuri sunt, ce putem şi ce nu suntem în stare să facem.

Cercul vicios 1. Pentru a atinge o ajustare fisc