Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, a declarat că ziua de 15 septembrie, care este şi Ziua Democraţiei, găseşte România într-o situaţie în care regulile democratice nu mai contează pentru unii reprezentanţi ai Uniunii Europene. El a precizat că în numele democraţiei, care nu cere în nicio ţară europeană ca un referendum să fie validat prin votul a jumătate plus unul din numărul celor înscrişi în listele electorale, oficiali europeni au impus acest lucru Guvernului României.
Tîlvăr a arătat că România nu a beneficiat de o atenţie similară, atunci când totul era călcat în picioare prin voinţa unui singur om şi asistam astfel la instaurarea unui regim neocezarist... evident pentru apărarea democraţiei. „Iată cum întâmpinăm 15 septembrie-ziua democraţiei,7,5 milioane de oameni ai acestei ţări şi-au dat un vot democratic pentru că este dreptul lor democratic să hotărască dacă o persoană îi mai poate reprezenta sau nu. Acestor 7,5 milioane de oamen cineva, din România sau din altă parte, ar trebui să le explice faptul că, în democraţia din ţara noastră, în ultima perioadă, nu hotărăsc cei care votează, esenţa oricărui proces democratic, ci cei care nu votează!...şi asta în numele democraţiei!“, a precizat deputatul Angel Tîlvăr.
Acesta a arătat că în 2008, Adunarea Generala a ONU a decis ca pe 15 septembrie, în toate ţările membre, să se sărbătorească „Ziua democraţiei'“. Valoare socială, cu puternică semnificaţie umană, democraţia este, poate, cel mai des invocat cuvânt, în ultimii doisprezece ani în România. Cu toate acestea, folosirea acestei noţiuni ar trebui să responsibilizeze şi ar trebui făcută cu mai multă grijă. „Spun asta, pentru că, pe de o parte s-ar putea eroda prin abuz de uz. Pe de altă parte, credibilitatea celui care îşi justifică discursul sau acţiunile prin apărarea democraţiei, este condamnată să se prăbuşească ireversibil în cazul