Nu puţini sunt cei care au văzut în dezbaterile furtunoase ale Parlamentului European un semn bun: în sfîrşit, Româ­nia este băgată în seamă! Nu contează cum şi pentru ce, adică, mai mult pentru a fi făcută otreapă şi a spăla duşumelele Europei cu ea, ca mai apoi să fie stoarsă şi aruncată la colţ; important e că am reuşit să le furăm prim-planul! Ei bine, lumea se înşală! Tot circul din Parlamentul Europei şi mai ales cel de dinainte, care i-a avut ca protagonişti pe Barroso şi Reding, nu a fost făcut nici de dragul României, nici pentru a o aduce pe calea cea dreaptă de la care ar fi fost îndepărtată de acţiunile nesăbuite ale Guvernului Ponta, ci pentru a promova o agendă cu totul diferită, una în care ţara noastră nu joacă nici măcar rolul episodic. Adevărata motivaţie a acestei furtunoase ieşiri la rampă nu este legată nici de soarta politică a lui Traian Băsescu, după cum nu a fost motivată nici de convulsiile dureroase în care s-ar fi tăvălit Barroso şi Comisarul său pentru Justiţie, de grija statului de drept şi a democraţiei siluite cu sadism pe malurile Dîmboviţei!

Adevărata agendă a ieşit la lumină din şchioapa şi atît de neghioaba cuvîntare a lui Barroso, acest veleitar care nu are carne politică pe el nici cît o vrabie pricăjită: "Uniunea Europeană trebuie să devină o federaţie a statelor naţiune!" Nu este nevoie să citească cineva mai mult şi nici să intre în labirintul "meandrelor concretului" pentru a se lămuri deplin despre ce este vorba. Bineînţeles, Barroso nu avea cum să ne spună nici din ce se hrăneşte această nevoie atît de imperioasă, încît să nu mai sufere nici o amînare, nici cum ar putea să se constituie o federaţie care să nu fie supra-stat, nici ce probleme ar putea rezolva această presupusă soluţie, nici cum anume! Nu-i putem cere lui Barroso un asemenea efort intelectual, căci, încă de la Luca Evanghelistul (12;48) este ştiut, pri