Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAZ ŞOCANT. A murit la 24 de ani pentru că a rămas fără oxigen ÎN TIMPUL OPERAŢIEI

Publicat in Romania Libera, joi 13 septembrie 2012 ·

Un tânăr din Sibiu a murit în spital după o banală tăietură la mână. Tatăl băiatului acuză că medicii au lăsat pacientul fără oxigen, în timpul operaţiei, potrivit Rtv.net.

Tânărul în vârstă de doar 24 de ani a ajuns la spital în data de 21 august după ce s-a tăiat la mână în timp ce încerca să schimbe un geam. Tatăl său spune că a venit conştient la spital iar a doua zi a fost operat, însă în timpul intervenţiei chirurgicale medicii ar fi rămas fără oxigen iar până când au reuşit să schimbe tubul tânărul a fost ventilat mecanic. Tatăl tânărului crede că medicii sunt de vină pentru tragedie. Tânărul a intrat în comă imediat după această operaţie iar în cursul zilei de marţi a murit."L-am adus pe 21 august, cu o tăietura la mână.

"Nu i-au facut operaţie în aceeaşi zi, l-au lăsat fără analize, i-au făcut anestezia. Când i-au făcut operaţia, anestezia a fost prea puternică. După operaţie am întrebat doctoriţa şi a spus că a rămas fără oxigen şi i s-au blocat plămânii. Nu au mai avut ce să-i facă, a stat trei săptămâni în comă, după care a murit", a povestit tatăl tânărului, Nicolae Bârsan, citat de ronduldesibiu.ro.

Bârsan a depus o plângere la Parchet dar şi la spital iar, pe de altă parte, conducerea Spitalului Judeţean Sibiu spune că va analiza cazul si se vor lua măsuri dacă se dovedeşte că este un caz de malpraxis. Anestezistul nu a dorit să comenteze cazul, iar medicul chirurg este în concediu.

Un tânăr din Sibiu a murit în spital după o banală tăietură la mână. Tatăl băiatului acuză că medicii au lăsat pacientul fără oxigen, în timpul operaţiei, potrivit Rtv.net.

Tânărul în vârstă de doar 24 de ani a ajuns la spital în data de 21 august după ce s-a tăiat la mână în timp ce încerca să schimbe un geam. Tatăl său spune că a venit conştient la spital iar a doua zi a fost operat, însă în timpul intervenţiei chirurgicale medicii ar fi răma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°