Lucrările la alte trei parcări subterane din centrul Bucureştiului ar putea începe din această toamnă, a declarat joi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Sorin Oprescu a declarat că lucrările la parcările subterane din Piaţa Valter Mărăcineanu, strada Edgar Quinet şi din spatele Spitalului Colţea ar putea începe din această toamnă. Sorin Oprescu a spus joi că, dacă vremea permite, lucrările la cele trei parcări subterane ar putea începe după ce sunt finalizate lucrările la parcarea de la Universitate.
Edilul şef al Capitalei a precizat că parteneriatele public-private pentru aceste parcări au fost semnate, iar autorizaţiile de construire sunt în curs de elaborare, transmite Mediafax. Parcarea subterană de la Universitate va fi funcţională în cursul lunii septembrie, anunţa în august primarul Capitalei.
Parcarea de la Universitate are trei niveluri şi o capacitate de 420 de locuri pentru autoturisme şi 21 de locuri speciale pentru motociclete. Aceasta are o intrare din strada Academiei, o ieşire lângă Muzeul de Istorie şi încă o intrare “interschimbabilă” în dreptul străzii Toma Caragiu, acolo unde va fi amplasat şi liftul pentru şoferii care parchează.
Lucrările la alte trei parcări subterane din centrul Bucureştiului ar putea începe din această toamnă, a declarat joi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Sorin Oprescu a declarat că lucrările la parcările subterane din Piaţa Valter Mărăcineanu, strada Edgar Quinet şi din spatele Spitalului Colţea ar putea începe din această toamnă. Sorin Oprescu a spus joi că, dacă vremea permite, lucrările la cele trei parcări subterane ar putea începe după ce sunt finalizate lucrările la parcarea de la Universitate.
Edilul şef al Capitalei a precizat că parteneriatele public-private pentru aceste parcări au fost semnate, iar autorizaţiile de construire sunt în curs de elaborare,