Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Retreat” exclusivist în Deltă pentru stabilirea colegiilor parlamentare, în USL. Atanasiu, Dîrzu și Jidveian participă la ședință

Publicat in Alba24, joi 13 septembrie 2012 ·

Cu parlamentarele bătând la ușă, liderii USL trebuie să ajungă cât mai rapid la un comun acord privind împărțirea colegiilor. O decizie privind acest aspect va fi luată în acest sfârșit de săptămână, când liderii de la nivel central, dar și aleșii locali se vor întâlni la discuții, iar locația aleasă pentru oficiala reuniune este una cât se poate de exclusivistă: complexul “Puflene Resort” din Murighiol, Delta Dunării.

Reprezentanților USL de la Centru li se vor alătura și liderii USL Alba, respectiv deputatul PNL Teodor Atanasiu, președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, dar și președintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian. Cei trei vor trebui să-și achite cazarea din propriile buzunare, iar, dată fiind exclusivista locație, doar o noapte în Deltă îi va costa pe aceștia între 300 și 400 de lei pe cameră. Se pare însă că aleșii USL vor beneficia de reduceri semnificative la tarifele afișate pe site.

Ședința comună a Comitetelor Executive ale PNL și PSD va avea loc sâmbătă dimineața. Cei mai mulţi dintre social-democraţi şi liberali vor ajunge în Deltă încă de joi seară, preşedintele PSD Victor Ponta fiind acolo de joi dimineaţă. Liderul liberalilor, Crin Antonescu, va pleca şi el spre Deltă, în cursul zilei de vineri. La reuniuni nu vor fi prezenţi, însă, toţi social-democraţii din BPN, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu şi vicepreşedintele Marian Vanghelie numărându-se, se pare, printre absenţi.

Potrivit unor surse, “retreat-ul” din Deltă fusese iniţial plănuit doar la nivelul PSD, dar, ulterior, a fost cooptat şi PNL. Reuniunile USL au fost convocate, practic, pentru a valida negocierile din interiorul alianţelor PSD-UNPR şi PNL-PC privind împărţirea colegiilor eligibile pentru alegerile parlamentare. Liderii USL Alba ne-au declarat că, luni, cel mai probabil, se va ști exact care va fi distribuția colegiilor între partidele din USL și primele p

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cosmin Dragoș, numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Profesorul clujean a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană

HotNews acum 12 minute
Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit pe profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale, a anunțat marți Administrația Prezidențială. El o va înlocui pe Livia Stanciu, al cărui mandat expiră pe

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 22 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 58 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 35 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 4 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°