„Ce nu te omoară, te face mai puternic!”- e vorba românească ce se potriveşte perefct zbaterilor prin care trece Europa în ultimele luni. Mecanismele care se activeză, rând pe rând, sub ochii noştri schimbă total faţa lumii în care eram obişnuiţi să trăim. După luni bune de bâlbâieli, negocieri şi pedagogie europenii par a fi hotărâţi (constrânşi) să îşi pună jucărille la comun. Anunţurile făcute în ultima săptămână, cu binecuvântarea Germaniei, de către Banca Centrală de la Frankfurt şi Comisia de la Bruxelles sunt, pentru mine, evenimente de rang istoric. Ele dau startul (era şi timpul!) unui proces accelerat şi ireversibil de alcătuire a Statelor Unite ale Europei. Cert reţeta nu e pur americană, e complicată, precum e şi trecutul nostru împreună.

Scriam în ianuarie pe Contributors o trilogie despre starea continentului şi posibilele ieşiri de urgenţă (Europeni, de ce-am ajuns aici şi încotro ne îndreptăm?). Spuneam acolo că: Prima veste bună e că ştim ce avem de făcut. Dacă refuzăm, ne merităm soarta. Soluţia e unică şi se numeşte integrarea instituţiilor şi a deciziilor [...] De fiecare dată când s-a aflat la strâmtorare, construcţia europeană a avansat. S-ar putea ca, retrospectiv, să-i fim recunoscători crizei actuale. Căci ea nu e, nici pe departe, o criză a monedei Euro. Urmăriţi cursul Euro/Dolar sau rezervele deţinute la nivel mondial şi zâmbiţi. E o criză de guvernanţă în zona Euro, criza unor zidari nepricepuţi şi hoţi, care au construit casa cuiva furând jumatate din materialele puse la dispoziţie. Nouă luni mai târziu, pruncul european a început să dea cu picioarele în burta politicienilor cerându-şi dreptul de-a se naşte. Dacă nu-i facilităm naşterea, prin cezariană, îşi va ucide părinţii pe patul de la maternitate.

Ce se întâmplă ? Săptămâna trecută, Mario Draghi (am face bine să îi învăţăm numele) explica clar şi răspicat tipul de int