Deschis joi, Centrul auto ATP Exodus din Şoseaua Borşului oferă servicii de comercializare a autoturismelor Mercedes-Benz şi Mazda (inclusiv a celor rulate şi inclusiv în sistem de trading şi buy-back), dar şi de service pentru cele două mărci, plus pentru Opel, MAN şi vehiculele comerciale multibrand, fiind rezultatul unei investiţii de 2,5 milioane euro în urma căreia grupul ATP Exodus a amenajat o suprafaţă construită de 2.200 metri pătraţi şi a angajat 25 de persoane de înaltă calificare, la standarde Mercedes-Benz.
Provocare pentru concurenţă
"Investiţia noastră este rezultatul politicii de dezvoltare în Nord-Vestul ţării, o regiune cu un potenţial economic în care ATP Exodus are deja o serie de parteneriate durabile. Am intrat pe această piaţă pentru a aduce un plus de competitivitate, întrucât ne dorim ca toţi clienţii noştri să poată beneficia de toate serviciile necesare sub un singur acoperiş", a declarat într-o conferinţă de presă desfăşurată joi directorul general al ATP Exodus, Mircea Cirţ.
Pe partea de service pentru turisme, Centrul din Oradea se distinge printr-un spaţiu cu 7 posturi de lucru destinat reparaţiilor mecanice şi ale geometriei direcţiei, inclusiv o instalaţie de schimbare a uleiurilor de motor. "La noi nu se va umbla cu flaconul în mână, ci schimbul se face automatizat, astfel încât clientul să aibă siguranţa efectuării corecte a schimbului", a explicat directorul general al companiei.
În sectorul destinat reparării vehiculelor comerciale, service-ul Centrului orădean al ATP Exodus are 9 posturi, al căror circuit a fost conceput în aşa fel încât durata staţionării să fie scurtată la minimum posibil, iar vehiculele să fie repuse în cursă cât mai rapid.
De asemenea, Centrul are şi o spălătorie, tot la standarde Mercedes-Benz, pentru ca fiecare client să primească maşina spălată şi curăţată la ieşirea din ser