În această chestiune n-am nici o îndoială: Atelierul de traducere româno-suedez este cel mai important, mai coerent şi mai durabil proiect extern dedicat poeziei româneşti contemporane. Iniţiat de ICR Stockholm în 2008 în România, continuat apoi în Suedia, atelierul aduce împreună patru poeţi români şi basarabeni şi patru poeţi suedezi care se traduc reciproc prin intermediul limbii engleze. Succesul acestui proiect e dovedit inclusiv de faptul că a inspirat un workshop asemănător la ICR Tel Aviv.

Mă număr printre cei care au susţinut acest atelier de traducere încă de la început, şi nu doar publicistic, dar şi cu diverse recomandări în calitate de critic literar ce urmăreşte scena poeziei româneşti. De altfel, colaborarea mea cu ICR Stockholm a început încă din 2007 cînd am ţinut o prelegere despre literatura română contemporană, eveniment ce a beneficiat chiar de sprijinul Academiei Suedeze. O variantă updatată a acelei conferinţe a apărut anul acesta în antologia de eseuri literare Det sköna med skönlitteraturen 2 editată de Academia Suedeză împreună cu Editura Norstedts, lansare ce a prilejuit şi o dezbatere, la sediul ICR din Stockholm, despre posibilitatea, complexitatea şi importanţa traducerilor. În toţi aceşti ani am mai colaborat şi la alte proiecte ale ICR Stockholm, am participat la evenimente în cadrul Tîrgului de carte de la Göteborg (acolo unde anul viitor România este invitată de onoare), am realizat interviuri cu scriitori şi editori suedezi... Ştiu bine ce spun cînd afirm că Atelierul de traducere româno-suedez (alături, fireşte, de alte proiecte culturale) a avut şi are un rol esenţial în promovarea literaturii române în Suedia unde, în ultimii ani, traducerile din autorii români s-au înmulţit considerabil. Spre exemplu, numai anul trecut s-au tradus în suedeză cărţi de Nina Cassian, Mircea Cărtărescu (suedeza fiind una dintre cele patru