SÃRBÃTOARE… Ziua Crucii (14 septembrie) este data ce vesteste sfârsitul verii si începutul toamnei. Principalele obiceiuri si practici de schimbare a anotimpului cãlduros (vara) cu unul rece (toamna) sunt concentrate în jurul echinoctiului de toamnã si se manifestã cu ocazia unor sãrbãtori religioase sau populare ce ating maximul la Ziua Crucii. La Bârlad este astãzi sãrbãtoarea orasului, fiind programate slujbe religioase si manifestãri culturale.

Calendarul popular consemneazã aceastã zi si sub alte denumiri cum ar fi “Cârstovul Viilor” sau „Ziua Sarpelui”. Sub prima denumire, ziua este cunoscutã mai ales în zonele deluroase si sudice ale tinutului, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor, iar sub denumirea de „Ziua Sarpelui” este cunoscutã pretutindeni. Acum se crede cã serpii si alte reptile încep sã se retragã în ascunzisurile subterane, hibernând pânã în primãvara urmãtoare, la 17 martie (Alexiile). În lumea satelor încã se mai crede cã serpii, înainte de a se retrage, se strâng mai multi la un loc, se încolãcesc si produc o mãrgicã numitã „piatra nestematã”, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor. De Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micsunele, mãtrãguna, nãvalnic) ce se duc, împreunã cu buchetele de flori si busuioc, la bisericã, pentru a fi puse în jurul crucii si a fi sfintite. Plantele sfintite se pãstreazã, apoi, în casã, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite la nevoie în vindecarea unor boli sau sunt utilizate la farmecele de dragoste (nãvalnicul). Se considerã cã acum florile se plâng una alteia pentru cã se usucã si mor iar cele ce înfloreau dupã aceastã zi (brândusa de toamnã) erau socotite flori ale mortilor. Busuiocul sfintit de Ziua Crucii se punea în vasele de apã ale pãsãrilor, pentru a le feri de boli, în lãutoarea fetelor, pentru a nu le cãdea pãrul, si la stresinile caselor, pentr