Membrii conducerilor centrale ale PSD şi PNL, alături de preşedinţii de filiale şi de aleşii locali USL - preşedinţi de CJ şi primarii de reşedinţă de judeţ - se vor reuni în Deltă, într-un resort exclusivist şi îşi vor împărţi colegiile de la parlamentare.
Liderii USL sunt cazaţi la „Puflene Resort" din Murighiol, unde o noapte de cazare nu costă puţin, social-democraţii şi liberalii urmând să achite între 300 şi 400 de lei pe o cameră. Camerele în care se vor relaxa social-democraţii şi liberalii sunt prevăzute cu tot confortul - aer condiţionat, cabină sau cadă de duş, terasă, TV, internet, minibar, seif.
Liderii USL au intrat pe ultima sută de metri cu negocierile pentru împărţirea colegiilor parlamentare între formaţiunile componente. Potrivit calculelelor făcute de liderii USL, alianţa va obţine în jur de 280-300 de locuri din cele 461 ale viitorului Parlament.
Teoretic, acestea ar trebui împărţite în mod egal între Alianţa de Centru Stânga din care fac parte PSD şi UNPR şi Alianţa de Centru Dreapta, formată din PNL şi PC.
Concret, asta ar însemna ca fiecare dintre cele două alianţe să primească 140 de locuri eligibile. De aici încep problemele PSD. UNPR cere PSD să primească 30 de colegii eligibile, mai mult decât cele 20 stabilite iniţial.
Dacă însă PSD ar ceda 30 de colegii eligibile UNPR, social-democraţii vor rămâne cu doar 110 locuri elegibile. Or, în prezent, PSD are 132 de parlamentari, iar o asemenea împărţire deja a stârnit nemulţumiri în PSD.