Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep lucrările pe strada Turnului

Publicat in Adevarul, joi 13 septembrie 2012 ·

Încep lucrările şi pe cea de-a treia stradă inclusă în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, după ce străzile Faurului şi Ocnei au intrat deja în lucru. Primarul Klaus Iohannis împreună cu directorul SC SINECON SA, Marius Sitar, au semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea străzii Turnului.

În cadrul procedurii de achiziţie organizată de municipalitate au fost depuse cinci oferte, oferta depusă de SINECON fiind desemnată câştigătoare la preţul de 3.094.407,85 lei, fără TVA. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 18 luni, garanţia oferită de constructor fiind de 5 ani.

Lucrările de reabilitare includ refacerea reţelei de distribuţie de apă potabilă pe o lungime de 360 de metri şi a canalizării pluviale pe o lungime de 461 de metri, pe tronsonul cuprins între râul Cibin şi scările care urcă în Piaţa Huet.

În ceea ce priveşte lucrările de drum, se va reface structura rutieră şi îmbrăcămintea carosabilului, iar locurile de parcare vor fi şi acestea reconfigurate. Suprafaţa totală ce urmează a fi reabilitată este de 11.780 de metri pătraţi.

Şi Piaţeta Târgu Peştelui şi Platforma Coroana vor fi reabilitate în acest proiect, devendind zone pietonale, urmând să funcţioneze ca locuri de odihnă.

Intersecţia străzii Turnului cu Piaţeta Târgu Peştelui va fi reconfigurată şi va include două zone verzi unde se vor amplasa bănci. Într-una dintre zonele verzi se va amplasa o cişmea, iar în cealaltă se va planta un arbore decorativ. Suprafaţa platformei ,,Coroana” (vechiul târg de carne) va fi şi aceasta reamenajată. Suprafaţa interioară delimitată de străzile Turnului şi Târgul Vinului va fi amenajată ca loc de odihnă. În zona centrală se va amenaja o fântână cu un minigrup statuar, iar pe margini vor fi amplasate bănci. Această arie va fi pavată cu piatră naturală şi vor fi amenajate suprafeţe verzi cu gazon.

Contract

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Imagini HALUCINANTE în fața Spitalului Universitar din București. Bătaie cu cuțite între două familii. Șase persoane arestate, alte 18 sancționate

Gandul acum 10 minute
Situație halucinante în fața Spitalului Universitar din București. În concret, două familii s-au bătut cu cuțite și alte obiecte contondente în fața Spitalului Universitar de Urgență București, fiind nevoie de intervenția mascaților. Șase persoane a

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 42 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 19 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 13 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°