Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajatori cercetaţi penal pentru exploatarea minorilor

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 14 septembrie 2012 ·

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani două sesizări privind încadrarea în muncă a minorilor, fără respectarea prevederilor legale. Au fost prinşi pe picios greşit un agent economic din domeniul confecţiilor şi unul din viticultură. Potrivit legii, un minor de peste 15 poate lucra la angajator numai cu acordul scris al părinţilor, maxim 6 ore pe zi, 30 de ore pe săptămână, iar cei doi angajatori îi munceau chiar şi 10 ore pe zi, inclusiv sâmbăta. „Angajatorii pot fi pedepsiţi cu închisoare de la 1 la 3 ani. Cei trei minori, unul care lucra în confecţii şi doi la cules de struguri, găsiţi la locul de muncă, desfăşurau activităţi peste maximul de 6 ore pe zi, chiar şi sâmbăta“, a declarat Eliza Botezatu, inspectorul şef al ITM.

Acţiunea prin care au fost depistaţi cei doi angajatori face parte din Campania naţională privind prevenirea şi combaterea exploatării copiilor/tinerilor prin muncă, care s-a desfăşurat în perioada 27 august-8 septembrie 2012. Campania a fost realizată împreună cu reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. „În cadrul acestei campanii naţionale s-a urmărit identificarea angajatorilor care folosesc persoane cu vârste mai mici de 18 ani, precum şi modul de respectare de către aceştia a prevederilor legale referitoare la încadrarea în muncă, condiţiile şi programul de lucru şi timpul de odihnă al copiilor/tinerilor. Totodată, s-a asigurat creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor privind necesitatea respectării prevederilor legale“, transmite Eliza Botezatu.

Pe perioada de desfăşurare a campaniei naţionale, inspectorii de muncă participanţi au efectuat 19 acţiuni de control la angajatori ce desfăşoară activitate în domenii precum agricultură, silvicultură, industria textilă, prelucrarea lemnului. În urma neconformităţ

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°