Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BANI GRATIS: Condmag Braşov a primit fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea producţiei

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 13 septembrie 2012 ·

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a acordat săptămâna trecută finanţări în valoare totală de 118,5 milioane de lei, unui număr de patru companii pentru realizarea de investiţii în dezvoltarea producţiei.

Valoarea maximă eligibilă nerambursabilă, acordată din fonduri publice (Fondul European de Dezvoltare Regională şi Buget de Stat), este de 48,6 milioane de lei, a anunţat miercuri MECMA. Companiile beneficiare sunt Soceram Bucureşti, Condmag Braşov, Plimob Sighetu Marmaţiei şi Manufactura de Est din Craiova, iar prin implementarea acestor proiecte vor fi create 189 locuri de muncă. Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a acordat săptămâna trecută finanţări în valoare totală de 118,5 milioane de lei, unui număr de patru companii pentru realizarea de investiţii în dezvoltarea producţiei.

Valoarea maximă eligibilă nerambursabilă, acordată din fonduri publice (Fondul European de Dezvoltare Regională şi Buget de Stat), este de 48,6 milioane de lei, a anunţat miercuri MECMA. Companiile beneficiare sunt Soceram Bucureşti, Condmag Braşov, Plimob Sighetu Marmaţiei şi Manufactura de Est din Craiova, iar prin implementarea acestor proiecte vor fi create 189 locuri de muncă.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum o ora
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum o ora
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 48 minute
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Beans, un motan din Scoția, a dispărut de acasă și a fost găsit la 500 de km distanță: „L-am căutat peste tot”

Libertatea acum 20 minute
Un motan care a dispărut dintr-o casă din Scoţia a fost căutat cu disperare de stăpânii săi, însă nimeni nu s-a gândit unde ar fi putut ajunge felina. Când nu se mai așteptau să îl revadă, soții McBurnie au primit vestea cea mare, relatează North Wa

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 5 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

Parchetul austriac solicită ridicarea imunităţii parlamentare a liderului extremei drepte, Herbert Kickl

Adevarul acum 39 minute
Parchetul austriac cere ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, pentru a-l putea ancheta pentru o presupusă mărturie falsă, a anunţat, joi, Parlamentul austriac.

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews acum 2 ore
Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui P

Ministrul Economiei: Anul viitor nu vor creşte taxele

G4Media acum 2 ore
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea (PSD), a declarat, joi, la Alba Iulia, că nu vor creşte taxele în 2025, transmite Agerpres. „Eu cred că cel mai important lucru care trebuie spus este că anul viitor nu vor cre

Vremea

București
acum

joi

5°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

2°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
Constanta
acum

joi

5°/10°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°