* ADEVARUL
* Cât de independenţi vor fi managerii privaţi de la stat
Oricât de buni profesionişti şi de neimplicaţi politic ar fi viitorii manageri privaţi ai companiilor de stat, deciziile lor vor fi influenţate de acţionarul majoritar, adică statul, reprezentat de oameni politici. Viitorii manageri privaţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi vor avea de administrat una dintre cele mai puternice societăţi de stat din România, care, numai în acest an, are un buget de 1,8 miliarde de euro. În aceste condiţii, când acţionarul companiei este statul, vor putea ei să-şi păstreze independenţa în luarea deciziilor? Consultantul de investiţii Ionel Blănculescu este radical: "Categoric nu vor putea rămâne independenţi. Proiectul este sortit eşecului. În România, chiar şi dacă aduci la fiecare companie de stat câte un Warren Buffet, tot nu rezolvi nimic".
* Noua politică fiscală: taxă pe piscină şi facilităţi dacă îţi denunţi vecinii
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Liviu Voinea, a anunţat ieri că va pune impozit pe piscină şi că ar putea acorda facilităţi cetăţenilor care denunţă faptele de evaziune fiscală ale unor persoane sau companii. Fiscul din SUA, Internal Revenue Service, are un program pentru denunţători prin care aceştia pot câştiga o recompensă de până la 30% din veniturile recuperate de stat datorită informaţiilor astfel obţinute. "Noi colectăm 0,7% din PIB, pe când Polonia colectează 1,1% din PIB, iar media europeană este undeva la 3%. Sunt prea multe exceptări în România", a mai spus Voinea. În fine, oficialul a arătat că peste două săptămâni va efectua o vizită în Suedia, unde va studia, pe lângă normele privind TVA la încasare, sistemul de taxare a proprietăţii şi măsurile de stimulare a încadrării în muncă a tinerilor şi persoanelor de peste 55 de ani.
* Traian Băsescu: România a ieșit slăbită din conflictul intern @