La 1 martie 2008 începea, pentru majoritatea celor nouăsprezece „povestaşi“ autori ai Poveştilor Duniazadei, ale sclavei sale Raşazada şi ale regelui Şahzaman (unii s-au alăturat ulterior grupului) o aventură din care, aşa cum însăşi coordonatoarea proiectului, Ruxandra Cesereanu, o afirmă în jurnalul de la finalul cărţii, participanţii au înţeles că „salvarea lumii nu poate veni şi nu poate fi decît prin poveşti“.

Aventura arabă a celor „1001 de zile şi nopţi“ (care a durat, de fapt, cinci sute de zile) a însemnat o provocare – lansată de Centrul de Cercetare a Imaginarului – la capătul căreia cei nouăsprezece membri ai grupului au ajuns la un număr de nouăzeci şi patru de poveşti (cîteva colective, majoritatea individuale), dar care, dincolo de rezultatele imediate, vizibile în volumul apărut la Editura Tracus Arte, a însemnat deopotrivă o confruntare cu propriile limite, o provocare a acestora. Miza atelierului a fost, cum tot coordonatoarea lui o afirmă, în prefaţa volumului, redactarea unor „povestiri înrudite şi similare (tehnic, stilistic) cu cele din O mie şi una de nopţi, dezvoltînd însă personaje «paralizate» epic, deja existente în textul consacrat al suitei de poveşti, dar cu o partitură foarte redusă, minimală, care permitea dezvoltarea epică într-o nouă suită de poveşti“. Rezultatul este un volum substanţial (nu doar valoric, ci şi din punct de vedere al dimensiunilor), cu inevitabile inegalităţi sau discrepanţe, de ordin stilistic sau narativ, neglijabile însă în contextul efortului depus de „povestaşi“ şi, mai ales, al experienţei formidabile pe care a presupus-o întîlnirea săptămînală (exceptînd vacanţele) de sîmbăta dimineaţă, consacrată lecturilor şi discuţiilor pe marginea tehnicilor de redactare şi a textelor propriu-zise.

Snoave, basme filozofice, povestiri moralizatoare Se cuvine a-i nominaliza pe tinerii