Publicată pentru prima oară în limba germană, la editura bucureş teană Kriterion, în traducerea lui Georg Scherg, De dignitate Europae, cum suna prima variantă din 1988, a fost republicată în română în 1993, sub titlul Modelul cultural european, pentru ca acum aceeaşi variantă, dar cu titlul calchiat după latineşte, să cunoască a doua ediţie.

Precum deschiderea unui evantai ale cărui palete, oricît de pestriţe, îşi primesc armonia din faptul că provin din acelaşi „cotor“, cărţile lui Noica din anii ‘70-‘80 se desprind toate din acelaşi tipar de gîndire. Drept care ar fi o eroare să vedem în volumul de faţă o tresărire auctorială cu profil autonom, pe care, citind-o de sine stătător, am putea-o judeca în izolare de celelalte. La Noica cărţile ţin de articularea unei singure viziuni şi nu e autor mai tenace în a face variaţiuni pe aceeaşi temă ca autorul Devenirii întru fiinţă. Din acest motiv, chiar o lucrare aparent polemică cum e aceasta, care începe cu o replică ironică pe care Noica o dă lamentaţiei cu care intelectualii din Occident îşi deplîng sfîrşeala unui spirit la a cărui degradare asistă neputincioşi („«Mai putem fi salvaţi?», vă întrebaţi voi şi se lamentează unii deţinători de premii Nobel din rîndul vostru. Nu vă înţelegem. Întrebarea aceasta ne sună ca venind dintr-o Europă bolnavă, aproape isterică.“– p. 7), chiar şi o astfel de reacţie stă pe propteaua aceloraşi ipoteze din Şase maladii ale spiritului contemporan sau din Scrisori despre logica lui Hermes. De aceea tonul polemic nu-l face pe Noica să renunţe la filosofie, postura beligerantă pe care o arată la început nefiind decît preambulul unei intenţii ontologice care, de la al doilea capitol încolo, îşi intră în matcă şi curge firesc, în ritmul unei gîndiri dialectice, golită de imprecaţii retorice.

În opinia lui Noica, vina occidentalilor e că, sufocaţi de o resemnare căreia nu-i