Despre identitatea europeană
Revista 22 (nr. 35, din 28 august - 3 septembrie) reproduce (în traducerea lui Florin Gabrea) un interviu pe care André Glucksmann i l-a acordat lui Roman Leick şi care a apărut în „Der Spiegel”. Tema centrală a discuţiei o constituie identitatea europeană, viitorul Europei, şansele sale de a rămâne unită. N-am aprecia că tonul filosofului francez este sumbru, ci mai degrabă lucid şi, de aceea, încărcat de o justificată nelinişte. André Gluksmann constată, cu îndreptăţire, că Europa nu este şi nu poate fi privită ca o entitate, ci ca o sumă de entităţi cu interese, nu de puţine ori, divergente şi de aici provine dificultatea majoră în încercarea de armonizare a părţilor şi întregului. Între motivele de îngrijorare privind un viitor sub semnul unificării al continentului nostru se numără şi o anumită „miopie”, care i-ar caracteriza pe liderii europeni ai momentului. În analiza lui Glucksmann este cuprinsă şi o referire, nu tocmai măgulitoare, la ţara noastră: „Bineînţeles, noi nu mai trăim la marginea unei catastrofe politice şi ideologice, aşa cum s-a întâmplat în secolul XX. Dar falii deconcentrante apar la marginea Europei, unde se pot vedea cum stalinismul şi naţionalismul, precum în Ungaria şi România, îşi dau mîna.”
De citit
Tot în revista 22, dar în numărul 36 (4-10 septembrie), Cronicarul a remarcat un amplu şi extrem de interesant interviu pe care Andrei Pleşu i l-a acordat Rodicăi Palade. Eseistul se pronunţă cu limpezime, cu darul formulărilor memorabile, fără înverşunare dar şi fără menajamente, asupra situaţiei din ţară după această vară în care clasa politică de la noi a bulversat, a aruncat în aer o anumită ordine a valorilor publice, sociale în care cei mai mulţi dintre noi aveam impresia (şi ne înşelam crezând asta!) că fiinţăm stabil. Întrebat dacă putem recupera ce am
