Françoise Choay
Pentru o antropologie a spaţiului
Biblioteca Urbanismul
Traducere de Kazmer Kovacs. Academia de Arhitectură şi Centrul regional pentru Litere din Languedoc-Roussillon, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Comunicaţiei, decernează în fiecare an, din 1994, Premiul pentru Carte de arhitectură. Pentru anul 2007, premiul i-a fost decernat lui Françoise Choay pentru cartea sa Pour une anthropologie de l'espace. Autoarea oferă o antologie de articole novatoare şi fundamentale despre multiplele chipuri ale spaţializării şi istoriei sale (arhitectură, urbanism, amenajare, ocrotirea patrimoniului, modalităţile în care societăţile umane îşi construiesc şi locuiesc mediul spaţial). Aceste articole, scrise de-a lungul a douăzeci de ani, descoperă progresiv o calitate proprie omului, "competenţa de a edifica", mizele majore pe care le pune în joc această competenţă la vremea mondializării.
Doctor în filosofie, Françoise Choay este istoric al formelor urbane şi arhitecturale. A predat la universităţile Paris VIII şi Louvain-a-Neuve, la Politehnica de la Milano, în Statele Unite la Princeton, Cornell şi MIT. A primit în 1981 Marele Premiu naţional francez pentru carte de arhitectură şi în 1995 Marele Premiu naţional francez pentru patrimoniu.
"Autoare a unor texte devenite fundamentale pentru studiul spaţiului urban în toate formele lui de manifestare, Françoise Choay operează în lucrările sale o primă sinteză a teoriilor şi curentelor de idei ce li se asociază, abordându-le pluridisciplinar, sub un unghi filosofic şi istoric. Cărţile sale despre spaţiu nu sunt cărţi despre spaţiu; cărţile sale de istorie nu sunt cărţi de istorie. Punerea în perspectivă istorică şi critică îi permite să situeze momentele esenţiale ale constituirii cadrului conceptual şi spaţial pe care îl moştenim. Materie pentru reflecţie asupra identităţii culturale