Cand nu ai o ierarhizare nationala serioasa, este un moft sa discuti despre topul primelor 500 de universitati din lume. A starnit oarece interes un articol publicat zilele trecute, referitor la ierarhizarea universitatilor din Romania. Si, in acelasi timp, ni s-a reamintit (stiam deja), printr-un alt articol, faptul ca niciuna din universitatile romanesti nu se afla in top 500 mondial. As semnala mai intai un mic paradox. Clasificarea europeana nu poate include nicio universitate din Romania, pe niciun loc (nici pe 700, nici pe 1700), pentru motivul simplu ca nu poate exista o ierarhizare europeana (si mondiala) fara una locala (si romaneasca). Iar ierarhizarea locala este sublima, dar lipseste cu desavarsire. Prin urmare, e o exageratiune sa afirmi ca Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iasi este pe locul 4 intr-o ierarhizare locala si pe locul 444 sau 4444 intr-una mai larga. Ceea ce ni se ofera prin gazete sunt, mai degraba, fantasme si metafore. Dorinte pioase si nu realitati ferme, documentate. Este adevarat, in primavara si vara lui 2011, Ministerul Educatiei a incercat o clasificare a tuturor specializarilor (Filosofie, Istorie, Chimie etc.) si a tuturor universitatilor (de stat si particulare) pe baza unui criteriu destul de generos: numarul articolelor publicate de catre profesori in revistele "cotate" (ISI si BDI), plus numarul articolelor publicate in volumele colective, plus numarul volumelor de autor. Mentionez ca, in anul 2011, nicio editura din Romania nu era cotata in vreun fel. Daca aveai carti la Polirom, la Humanitas sau la editura Caprioara SRL era acelasi lucru. In cazul in care un cercetator nu publicase articole in reviste "cotate", putea trece (maximum) doua texte aparute in alta parte... Criteriul a fost lax, ingaduitor, indemnurile Ministerului de a completa asa-zisa Platforma SISEC au parut neconvingatoare (stiu sigur ca multi profesor