Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SONDAJ CSOP: Băsescu RECUPEREAZĂ procente după referendum, Ponta şi Antonescu, ÎN PIERDERE

Publicat in Romania Libera, vineri 14 septembrie 2012 ·

Referendumul a produs o răsturnare a tendinţelor referitoare la percepţiile românilor faţă de lideri şi partide politice, generând pagube în tabăra USL şi câştig de imagine pentru preşedintele Traian Băsescu şi PDL, arată un sondaj CSOP citat de Realitatea.net.

În contextul desfăşurării, la sfârşitul lunii iulie, a referendumului pentru demiterea preşedintelui, numărul românilor care apreciază că lucrurile din ţara noastră evoluează într-o direcţie greşită a crescut la 74%, faţă de 64% în lunile mai-iunie ale acestui an.

Evoluţiile politice din această vară i-au adus un câştig de imagine consistent lui Traian Băsescu, iar trendul se menţine pozitiv şi după reîntoarcerea acestuia la Cotroceni. În sondajul CSOP din septembrie, 20% din români au o părere bună şi foarte bună despre Traian Băsescu, faţă de doar 14% în luna mai sau de 19% în luna august.

Liderii USL decontează însă, din punct de vedere al percepţiilor electoratului, costurile referendumului, şi se înscriu pe un trend descendent. Un procent de 29% dintre români au o părere bună şi foarte bună în septembrie despre Victor Ponta, faţă de 32% câţi erau favorabili aceluiaşi lider politic în sondajele din august. Situaţia este similară în cazul lui Crin Antonescu, cotat cu o favorabilitate de 25% în septembrie, faţă de 28% în luna august.

CSOP îi plasează pe liderii PDL într-un pluton compact: Vasile Blaga are 15% şi îl devansează pe Emil Boc cu două procente; urmează, pe locul al treilea în partid, Elena Udrea, cu favorabilitate de 10%, aceasta surclasându-l pe Adriean Videanu care este cotat cu favorabilitate de 9%.

Mihai Răzvan Ungureanu a reuşit să îşi conserve, în această vară, favorabilitatea la 20%, iar 15% dintre românii cu drept de vot au o părere bună sau foarte bună despre Dan Diaconescu.

Nivelul de satisfacţie al populaţiei în ceea ce priveşte activitatea Guvernului

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 35 minute
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 2 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 5 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°