La 8 septembrie 2012, cunoscutul lingvist Marius Sala, director al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti şi vicepreşedinte al Academiei Române, a împlinit 80 de ani. Sărbătorirea sa a început cu două zile înainte, la Casa Oamenilor de Ştiinţă, cu lansarea volumului omagial De ce am devenit lingvist? (volumul fiind prezentat de un critic literar pe care îl preţuiesc foarte mult). În ziua următoare, Marius Sala a fost sărbătorit, solemn, şi la Academie, ocazie cu care s-a constatat, din nou, că este admirat şi iubit de multă lume.

Şi cum să nu fie admirat şi iubit când este autorul unei opere ştiinţifice de primă mărime şi are atâta farmec?

Nu sunt specialist în domeniu (regret că nu sunt), dar ca utilizator al limbii române mă consider îndreptăţit să apreciez contribuţia lui Marius Sala la cunoaşterea ştiinţifică a acestei limbi şi la cultivarea ei. Marius Sala este unul dintre puţinii oameni învăţaţi de la noi care nu se feresc să se adreseze şi publicului larg, atitudine generoasă şi necesară, dar riscantă, întrucât poate fi sancţionată de snobi.

Azi, mai mult ca niciodată, este nevoie de lingvişti ca Marius Sala. Limba română se află în cel mai prost moment al ei, de când a apărut pe Pământ. La începutul secolului nouăsprezece era încă neformată, dar evolua într-o direcţie bună, pentru ca în a doua jumătate a acelui secol să ajungă la o nouă... ediţie, revăzută şi adăugită, datorată lui Eminescu, Caragiale, Titu Maiorescu et comp. În prezent, limba română este superioară celei din prima jumătate a secolului nouăsprezece, dar merge vertiginos în jos, ca un avion cu motoarele defecte. Tinde să se dezagrege şi să dispară. Are trendul naşpa!

Mă refer, în primul rând, la limba română vorbită, redusă, în cazul multor vorbitori, la câteva sute de cuvinte, între care predomină cuvintele monosilabice şi interjecţ