Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Cum se trăieşte în mizerie la doi paşi de civilizaţie

Publicat in Adevarul, vineri 14 septembrie 2012 ·

Autorităţile din Timişoara au demolat vineri dimineaţa câteva colibe construite ilegal, în "coasta" fabricii unei companii multinaţionale, şi în care trăiau mai multe persoane din Timişoara, dar şi din alte zone ale ţării.

Poliţiştii locali din cadrul Biroului de Intervenţie Rapidă şi din cadrul Serviciului Protecţia Mediului, cu sprijinul Secţiei 2 Poliţie, au acţionat, vineri dimineaţă, în Calea Buziaşului - Optica, în spatele firmei Continental, unde mai multe familii şi-au improvizat colibe pe un teren viran, trăiau în condiţii improprii, strângeau deşeuri şi alte resturi în jur. Aici au fost depistaţi un număr de opt adulţi şi patru minori, aceştia din urmă cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani, cu domicilii în Zalău, Caransebeş şi Timişoara. Cei în cauză au fost preluaţi de poliţiştii locali, aduşi la sediul instituţiei pentru identificare şi înscriere în baza de date, fiind ulterior preluaţi spre consiliere şi de către reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara.

Click pe poze pentru GALERIE FOTO!

De asemenea, persoanele în cauză au fost sancţionate pentru construirea pe domeniul public de construcţii improvizate şi pentru abandonarea de deşeuri. Ulterior, angajaţii societăţii de salubritate au trecut la demolarea colibelor improvizate şi la igienizarea terenului, de unde au strâns aproximativ 30 de metri cubi de deşeuri. Autorităţile anunţă că acţiunile de acest gen vor continua, pentru că există sesizări că în mai multe zone din oraş persoane fără adăpost sau venite din alte localităţi îşi improvizează colibe, fac mizerie şi crează disconfort locuitorilor din zonele respective.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum o ora
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 2 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 6 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Alertă în Suceava: o fată de 11 ani, dată dispărută de părinți. A plecat de la școală și nu a mai ajuns acasă

Adevarul acum o ora
O fată de 11 ani a dispărut după ce a plecat de la școală spre casă, iar autoritățile cer sprijinul populației pentru găsirea ei.

De ce crede Nicuşor Dan că nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Rusia

HotNews acum 55 minute
Nicuşor Dan a susținut, luni seară, că nu există pericolul ca Republica Moldova să fie atacată de către Rusia, el precizând că atât timp cât Ucraina rezistă, Moldova nu este ameninţată militar. Președintele a fost întrebat, luni seară, în cadrul unu

Venezuela a închis ambasada din Norvegia, la trei zile după ce lidera opoziţiei a primit Premiul Nobel pentru Pace

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Venezuela şi-a închis ambasada din Oslo fără nicio explicaţie, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, la trei zile după ce lidera opoziţiei venezuelene, Maria Corina Machado, a pr

Ministrul Sănătăţii: În curând, marii arşi vor fi trataţi în România, acasă / Ministrul prezintă stadiul centrelor de la Târgu Mureş şi Timişoara

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, luni seară, stadiul pregătirii centrelor de mari arşi din ţară şi precizează că cel de la Târgu Mureş ar putea funcţiona din primăvara viitoare. ”Ministerul Sănătăţii construieşte centre pentru marii

Volodimir Zelenski merge vineri la Washington pentru a discuta cu Donald Trump

Gandul acum 2 ore
După medierea conflictului din Orientul Mijlociu, Donald Trump trece pe alt continent. Președintele american îl va primi vineri la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a confirmat întrevederea, spunând că c

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 8 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/19°
mar.

10°/15°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
Iasi
acum

lun.

7°/14°
mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/18°
mar.

10°/13°
mie.

12°/14°
joi

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/12°
joi

4°/13°
Timisoara
acum

11°
lun.

8°/16°
mar.

9°/17°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°