E ceva straniu în atît de des vehiculata tentativă de „coagulare“ a forțelor de dreapta, concretizată nu cu mult timp în urmă prin crearea Alianței România Dreaptă. Pentru cineva din afară, toată povestea ar putea să pară mult mai mult decît este: aparent, cinci formațiuni se unesc într-o alianță-umbrelă, menită să reprezinte un oponent serios față de Uniunea Social-Liberală, aflată la guvernare. În realitate, un partid aflat în cădere liberă (PDL) caută să se reîmprospăteze în ochii electoratului, să-și schimbe părul fără a-și schimba năravul. Se lipește astfel de o serie de formațiuni cu statut mai mult sau mai puțin clar: un partid vechi devenit, de mult timp, o glumă proastă – PNȚCD –, un partid nou care se vrea neprihănit, dar care, iată, intră într-o alianță cu democrat-liberalii despre care, altfel, afirmă într-unul dintre documentele programatice că „mizează grosso modo pe vechile proceduri ale baronilor pesediști: șantaj, acces la banul public (prin intermediari), promovarea lichelelor, încetinirea reformelor (vezi Re­ferendu­mul din 2009)“ – Noua Repu­blică –, o fundație înființată de un membru de marcă al PDL – Fundația Creștin-Democrată – și, nu în cele din urmă, o „inițiativă“ transformată în partid, care își arogă epitetul de „civic“, adăpostind totodată, dintru început, nenumărate rebuturi traseiste ale politicii autohtone – Forța Civică. În spatele acestei puzderii de organizații se găsește, poate, apetența pentru leadership a unora care, altfel, se încolonează cu destul de puțină grație în spatele liderului Traian Băsescu. E, probabil, și aceasta o explicație pentru proliferarea de mișcări/partide de dreapta care se formează doar ca să se alieze între ele: cu cît mai multe altfel de grupări, cu atît mai multe posturi de președinți, vicepreședinți și așa mai departe. În plus, ar merita comentat în amănunt despre ce vor, de fapt, acești fani ai l