În primul lui discurs cu faţa către naţie de cînd s-a întors la Cotroceni, T.B. n-a mulţumit nimănui şi n-a cerut nimănui scuze. În noul decor în care şi-a făcut apariţia, B. era vegheat din spate nu numai de două exemplare ale tricolorului, ci şi de steagul UE şi de stindardul NATO, apropo de legitimitatea revenirii sale în funcţie. Din acelaşi motiv a dispărut de pe pupitrul de la care s-a adresat ziariştilor „Administraţia prezidenţială” şi a apărut „Preşedintele României”.

T.B. a vrut să transmită un mesaj politic prin schimbarea încăperii şi a decorului în care şi-a ţinut discursul. În ultima clipă a evitat să-l decripteze, spunînd că schimbările astea sînt opera celor din administraţia prezidenţială, care nu i-au cerut părerea, ci l-au pus în faţa faptului împlinit. Mă îndoiesc. Mesajul decorului era că el, T.B., e adevăratul om de legătură cu NATO şi cu UE şi că el e adevăratul preşedinte al României.

T.B. n-a mai spus nimic despre o lovitură de stat, n-a reluat nici măcar formula cu care s-a adresat ambasadorilor, că o majoritate parlamentară a considerat că poate face ţăndări statul de drept. A zis că instituţiile statului au rezistat presiunilor politice. N-a mai vorbit despre fraude masive la referendum. A zis ceva pentru uzul procurorilor „…anchetarea fraudelor, dacă au fost.” Şi a admis chiar că poartă şi el – ca politician – o parte din vina pentru slăbirea României.

Cu acest discurs T.B. a încercat să-şi dovedească utilitatea personală în faţa celor care au votat pentru demiterea lui. Se duce vineri la Bruxelles, a spus, să descîlcească iţele, să recredibilizeze România şi să-i netezească viitorul, fiindcă UE se schimbă rapid şi din mers, iar România nu-şi poate permite să piardă trenul. Iar la chestiile astea nu se pricepe decît el. Fără semnătura lui, a precizat T.B., scrisoarea de intenţie a guvernului către FMI n-ar putea pleca