Compania austriacă Eustream a achiziţionat 15% din pachetul de acţiuni a Central European Gas Hub (CEGH), întărind în acest fel poziţia acestora în Europa Centrală şi de Est, transmite OMV printr-un comunicat de presă.
De la înființarea sa în 2005, numărul membrilor CEGH a crescut la 147. Volumul tranzacţionat în 2011 a fost de aproximativ 40 de miliarde m3, iar în prima jumătate a lui 2012, volumele tranzacţionate au fost cu 23% mai mari decât în anul precedent.
"Prin participaţia Eustream, CEGH a câştigat un partener care, alături de Bursa de Valori de la Viena, este capabil să contribuie semnificativ la dezvoltarea CEGH şi la creşterea lichidităţilor centrului. Cu Eustream alături, CEGH îşi va spori importanţa pentru clienţii săi şi va contribui la securitatea distribuției în Europa Centrală", a declarat Hans-Peter Floren, membru al Directoratului OMV, responsabil cu activitatea de Gaze şi Energi.
În urma achiziției făcute de Eustream, OMV Gas & Power GmbH va deţine 65% din CEGH, iar Bursa de Valori de la Viena va deţine în continuare 20%.
F. A. Compania austriacă Eustream a achiziţionat 15% din pachetul de acţiuni a Central European Gas Hub (CEGH), întărind în acest fel poziţia acestora în Europa Centrală şi de Est, transmite OMV printr-un comunicat de presă.
De la înființarea sa în 2005, numărul membrilor CEGH a crescut la 147. Volumul tranzacţionat în 2011 a fost de aproximativ 40 de miliarde m3, iar în prima jumătate a lui 2012, volumele tranzacţionate au fost cu 23% mai mari decât în anul precedent.
"Prin participaţia Eustream, CEGH a câştigat un partener care, alături de Bursa de Valori de la Viena, este capabil să contribuie semnificativ la dezvoltarea CEGH şi la creşterea lichidităţilor centrului. Cu Eustream alături, CEGH îşi va spori importanţa pentru clienţii săi şi va contribui la securitatea distribuției în Eur