Cineva mă întreba recent dacă mi s-a întîmplat să scriu despre compozitori. Am răspuns: nu, fiindcă în viitorul previzibil aș prefera să-mi reduc la minimum contactul cu muzica prin intermediul literaturii. Doar întîmplarea – hazardul lecturilor mele dezordonate – mă îndeamnă să pun azi pe hîrtie rîndurile care urmează. Mă voi abține să emit aici judecăți de valoare asupra muzicii lui John Cage. Ar fi, cred, de-ajuns dacă aș spune că o parte din creația lui muzicală a constituit, pentru urechile mele, o experiență sonoră agreabilă. Aș vrea să vorbesc în acest eseu despre Cage mai ales în calitatea sa de scriitor și conferențiar, iar dacă insist în primul rînd asupra celui care a teoretizat și a practicat zarul, stema și pajura, o fac din cauza frecvenței cu care reapar, în discursul lui, noțiunile de hazard și de haos, din pricina accentului pe care, asupra lor, l-a pus chiar el. Iată un exemplu: „[...] Aceasta mi-a permis să mă inițiez, în calitate de compozitor și nu în calitate de savant, în privința modului de a opera al naturii. Și astfel m-am convertit la ideea necesității de a recurge, de exemplu, la hazard. Căci, dacă m-aș fi folosit de muzică doar pentru a mă exprima pe mine, ea nu ar fi avut legătură decît cel mult cu emoțiile mele personale, n-ar fi privit defel înțelegerea de către noi a modului în care operează natura“. O fi vrut Cage să fie considerat drept un fel de „profet al hazardului“? Dorința lui s-a împlinit. Putem citi într-o culegere de articole ce-i sînt consacrate: „Se știe că, atunci cînd scrie sau compune (sau cînd e vorba de decizii privitoare la viața de zi cu zi), Cage consultă cu regularitate Yi King, culegere-cheie de oracole a Chinei Antice. Dar se știe oare că tot Cage a atras primul atenția savanților asupra asemănării dintre proprietățile codului genetic și structura hexagramelor din Yi King?“ (Daniel Charles). Putem, prin u