Spre deosebire de alte documentare ale sale, Herzog nu se mai implica autorial prin voce narativa, lasand personajele sa vorbeasca.

Dupa o incursiune putin mai abstracta in Pestera viselor uitate (2010), Werner Herzog si-a concentrat atentia asupra unui subiect pur uman al limitei. Into the Abyss cerceteaza cazul unei triple omucideri savarsite in Texas la inceputul anilor 2000. Mobilul crimelor, pentru care au fost condamnati la moarte, respectiv inchisoare pe viata, doi tineri de 18 ani a fost un automobil decapotabil rosu. Mai vechiul interes al lui Herzog pentru viata in inchisoare se combina aici cu problematica condamnarii la moarte, fata de care autorul isi declara pozitia inca de la inceputul documentarului. Explicata mai apoi intr-un interviu, opozitia lui Herzog e de filiatie etnica si politica, el identificandu-se prin ethos cu istoria nazista a Germaniei si negand capacitatea oricarui stat de a hotari asupra vietii cetatenilor sai. Mai departe, Herzog declara ca documentarul nu este un manifest impotriva pedepsei cu moartea, in spiritul genului de film activist-politic, raspandit in ultimii zece ani. Intr-adevar, in interviurile/conversatiile avute cu cei doi faptasi, problema vinovatiei este evitata in favoarea sondarii obiective a viziunii lor asupra vietii: „Le-am oferit amandurora sansa de a-si proclama nevinovatia; amandoi o fac, fiecare dand vina pe celalalt si negand orice implicare. Depinde de fiecare spectator pe cine crede. Dar eu le dau celor doi condamnati aceasta sansa, fara a o transforma in tema principala a filmului." Evitand, astfel, sa moralizeze, Herzog include in a sa „tapiserie a unei Americi gotice" punctele de vedere ale victimelor, experientele functionarilor din politie si inchisoare, ale preotilor sau locuitorilor orasului. In acest sens, abordarea are de-a face cu un studiu antropologic, in care marturiile sunt luate in ab