Miercuri, la Comisia Europeană, am privit mut de uimire şi admiraţie discursurile unor politicieni români şi nu numai care demonstrau isterizaţi că doar dacă Băsescu apare Soarele răsare. Era ceva pe acolo, o tânguială, o jale, un necaz ca la uşa cortului, cum rar putem vedea. Nişte reprezentanţi ai unor puternice economii şi autointitulate democraţii ne explicau, cu subiect şi predicat, dar fără logică, cum nu se mai aliniază planetele, mustul nu se mai face şi, în general, ne ducem dracului cu toţii dacă democraţia băsesciană nu este implementată pe meleaguri mioritice în plenitudinea şi splendoarea sa mahmură.

În loc să ascultăm o odă adusă votului democratic, auzeam o simfonie a lebărvurştilor tradusă după ureche şi interes din vocalizele de sirenă cheală ale Băsescului. Un cetăţean cu relevanţă, unul dintre liderii PPE, bine îmbrăcat, precum un mort viu, germanul Manfred Weber, spunea violent şi vituperant că „Un ombudsman independent (Avocatul Poporului – n. a.), un luptător împotriva oricăror încălcări ale drepturilor omului, a fost înlocuit”. Ombudsmenul amintit era un nimeni care s-a remarcat doar prin faptul că îşi primea leafa pentru somn la timp. Îşi aminteşte cineva cum naiba îl chema pe Avocatul Poporului? ( La această întrebare nu au voie să răspundă cei care l-au numit ).

Tot acesta, umflând meritele democraţiei vopsită războinic în culorile pedeleului, precum nota de plată ce o avem de achitat degeaba către FMI, ne-a zis ceva de mama noastră cu origini africane - în opinia sa - şi integrarea ei susţinând „toate aceste evenimente, să ştiţi că nu mă refer la o republică bananieră de undeva dintr-un loc îndepărtat al mapamondului, ci despre un stat membru al UE, despre România”. Am citat exact.

Bananieri, bananieri, dar cu petrol şi aur în subsol. Şi cu o marionetă marinată în wiskey uitată de SUA prin debaralele Cotrocenilor.