Se spune că drumul cunoscut e cel mai scurt şi cel mai bun. Tot aşa şi lucrurile sau soluţiile cunoscute sunt de preferat celor necunoscute. În România oricum există larg răspândită gândirea copierii ideilor altora, a urmării unor cărări bătătorite. Aceasta este mentalitatea simplă şi bătrânească: "Noi nu inventăm apa caldă". De nenumărate ori am auzit în privinţa reglementărilor bursiere: "Haideţi să copiem exact regulile de la NYSE şi rezolvăm problema bursei româneşti".
Primul aspect care trebuie observat în faţa unei astfel de gândiri este de fapt o platitudine, un truism: fiecare problemă îşi are soluţia ei aparte. Al doilea element esenţial în confruntarea cu mentalitatea sus-evocată este prefigurarea efectului creat de măsura aplicată. Uneori, poate e necesar să reinventăm apa caldă sau să alegem soluţii mai puţin utilizate. Important este ca orice demers să fie realizat cu pricepere în mod profesionist. În fine, al treilea aspect îl reprezintă interesul urmărit şi, în strânsă şi indisolubilă conexiune, buna-credinţă a celui care aplică măsura care tinde la rezolvarea problemei.
Insolvenţa a devenit foarte trendy după episodul Hidroelectrica. Mulţi explică foarte doct cum apără această procedură pe bietul debitor de bandele nemiloase ale creditorilor.
Se desfăşoară campanii publice împotriva băncilor, contra creditorilor prin extensie, argumentându-se beneficiile blocării curgerii penalităţilor şi a dobânzilor. Despre forţa obligatorie a unui contract, fie el şi de împrumut, nicio vorbă. Respectarea clauzelor contractuale, chiar şi a acelora care prevăd penalităţi sau dobânzi, este o expresie a forţei obligatorii a contractelor. De când până când nerespectarea unor clauze contractuale devine o virtute, o dovadă de ingeniozitate juridică şi economică?
Insolvenţa şi lichidarea au un rol bine conturat într-o economie, acela de a ajuta cre
