Dupa aproape patru luni de guvernare, este greu sa arunci vina pe mostenirea trecutului si sa lasi cu buzele umflate cele cateva sute de angajati, cati au mai ramas din uzinele de altadata, trimitandu-l la Oltchim pe ministrul delegat pentru dialog social, ca sa poarte conversatie cu flamanzii care n-au primit salariile.
Dialog este berechet. Bani nu sunt
Problema este ca acolo nu lipseste nici dialogul, nici conversatia. Acolo lipesc banii. Personalul nu i-a primit de mai multe luni si pretinde ca guvernul nu si-a respectat promisiunea facuta cu privire la aceasta chestiune.
Oamenii au spus-o pe sleau: sunt satui de dialog si cer prezenta premierului in fata lor, pentru ca, spun ei, "El este seful cel mare, care e in relatia cu FMI, el a decis ca trebuie sa se inchida acest combinat, el trebuie sa detensioneze situatia".
In plus, oamenii stiu declaratia lui Victor Ponta, de pe vremea cand era inca in opozitie, cum ca, a doua zi dupa ce va prelua puterea, toata lumea isi va primi drepturile. Nimanui nu-i va mai fi statul dator. Acuma, ei asta vor: isi cer drepturile.
Ramai uluit cand afli ca acest enorm combinat de altadata, cel mai mare poducator de produse chimice din Sud-Estul Europei, care inca si in 2007 mai exporta 78% in produsele sale in 80 de tari, a ajuns sa i se opreasca alimentarea cu curent electric, pentru neplata.
Alergarea ministrului prin curte
Astazi, Oltchim este una din cele mai mari gauri negre ale economiei romanesti, pe care guvernul spera sa o astupe printr-o privatizare miraculoasa, iar noii patroni sa fie culanti cu salariatii neplatiti.
In 2009, societatea inca mai avea 3.538 angajati, iar in prezent nu mai poate plati salariile celor care mai exista. Statul detine 54,79% din actiuni iar, in calitata sa de actionar majoritar, nu se poate da la o p
