Medicii de la Spitalul Militar Central din București, împreună cu Helmuth Duckadam, au susținut în această dimineață o conferință de presă, în care au anunțat următorii pași în privința tratamentului fostului fotbalist. Sursa: Feri Predescu
Potrivit medicilor, Duckadam va fi externat în cursul zilei de astăzi, după ce ieri a ajuns la Spitalul Militar Central pentru noi investigații. Fostul mare portar a fost supus, săptămâna trecută, unei intervenții chirurgicale de îndepărtare a unui cheag de sânge, care i-a blocat circulația la antebrațul drept.
"Am solicitat medicilor de la patru centre mari din Europa o părere privind tratamentul. Așteptăm părerile și vom adopta, poate, chiar și o soluție chirurgicală, pe care o vom stabili de comun acord cu domnul Duckadam. Este într-o situație bună, se va externa, va merge acasă. În perioada imediat următoare vom lua act de părerile colegilor competenți din Europa și vom alegem soluția optimă pentru dânsul. Ridică probleme dificile, deoarece e vorba despre a patra intervenție chirurgicală în același loc anatomic.
Poate alți colegi de la centre mai performante au și alte soluții, nefiind o urgență absolută am ales să cerem părerea unor colegi mai performanți în domeniul chirurgiei vasculare. Dânsul trăiește de 26 de ani așteptând o complicație. Nu este o boală profesională", au explicat medicii de la Spitalul Militar, care n-au ascuns faptul că fostul portar și-ar putea pierde brațul în cazul unei intervenții chirugicale nereușite!
"Vreau să-mi cer scuze, nu sunt obișnuit să vorbesc despre boli, ci despre fotbal. Mulți vor zice că nu arăt ca un bolnav, iar asta se datorează și soției care m-a dat puțin cu pudră. Am organizat această conferință pentru a nu mai exista zvonuri fanteziste, că am fost operat pe inimă. Tata era destul de disperat de ce a văzut la televizor.
Nu vreau să fac un show din boala me