Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a condamnat joi un "film motivat de ură" denigrator la adresa Islamului care se presupune că a declanşat violenţele antiamericane din Orientul Mijlociu, apreciind că autorii săi au căutat să "provoace vărsare de sânge", relatează AFP.
Ban este "profund tulburat" de valul de violenţe antiamericane din Libia şi alte ţări din regiune, a subliniat un purtător de cuvânt al ONU, Vannina Maestracci, adăugând: "nimic nu justifică asemenea violenţă criminală şi asemenea atacuri".
Filmul care a stârnit FURIA IRANULUI: conducătorul suprem a cerut SUA să-i PEDEPSEASCĂ pe autori pentru "CRIMA ORIBILĂ". VIDEO
Secretarul general "condamnă filmul motivat de ură care pare să fi fost în mod deliberat conceput să semene sectarism şi să provoace vărsare de sânge", a adăugat purtătorul de cuvânt. "În această perioadă de tensiuni în creştere, secretarul general face apel la calm şi reţinere şi subliniază necesitatea dialogului, a respectului şi a înţelegerii reciproce".
Manifestaţii au avut loc în Egipt şi în Libia marţi după publicarea pe Internet a unui film "Innocence of Muslims" ("Inocenţa musulmanilor") care denigrează musulmanii şi pe profetul Mahomed.
În Libia, aceste violenţe au provocat moartea a patru americani, printre care şi ambasadorul în Libia de la consulatul din Benghazi (est).
Joi, patru persoane au fost ucise în timpul ciocnirilor dintre poliţie şi manifestanţii care protestau în apropierea ambasadei Statelor Unite de la Sanaa, în Yemen, faţă de acelaşi film.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a condamnat joi un "film motivat de ură" denigrator la adresa Islamului care se presupune că a declanşat violenţele antiamericane din Orientul Mijlociu, apreciind că autorii săi au căutat să "provoace vărsare de sânge", relatează AFP.
Ban este "profund tulburat" de valul de violenţe anti