Procurorii Curţii de Apel Suceava l-au pus sub urmărire penală pe Cristian Popovici, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Decizia are la bază un motiv care a revoltat magistraţii din Botoşani, anume „arestare nelegală şi cercetare abuzivă". Măsura a fost dispusă chiar de în urma plângerii formulate de Florin Cimpoi, juristul firmelor controlate de familia Amişculesei, ridicat de mascaţi la începutul lui 2011.
Ancheta vizează evenimentele petrecute în noaptea de 14 spre 15 ianuarie 2011 când, în urma descinderilor organizate de procurori, Florin Cimpoi a fost ridicat împreună cu omul de afaceri Dumitru Amişculesei şi doi dintre fiii acestuia, sub acuzaţiile de evaziune fiscală şi spălare de bani. Reţinuţi, ei au fost prezentaţi instanţei după 24 de ore şi arestaţi preventiv pentru trei zile.
Botoşani:(UPDATE) Afaceristul Amişculesei şi doi fii ai săi au primit mandate de arestare pe 29 de zile
„După expirarea ordonanţei de reţinere, în loc ca cei reţinuţi să fie puşi imediat în libertate, ei au fost reţinuţi abuziv la sediul Jandarmeriei şi plimbaţi apoi cu duba poliţiei prin oraş pana când instanţa s-a pronunţat asupra măsurii arestării preventive", se arată în plângerea semnată de Florin Cimpoi. Întreaga operaţiune era coordonată atunci de fostul prim-procuror Cristian Popovici, de aici şi plângerea formulată.
Juristul unor firme din Botoşani trimis în judecată de procurori pentru evaziune fiscală de peste un miliard
Rămâi pe botosani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş.