Reuniţi într-o şedinţă extraordinară extrem de scurtă, care a epuizat cele şapte proiecte de pe ordinea de zi în numai şase minute, consilierii locali au schimbat astăzi denumirea fostului Cinematograf Scala în Centrul Cultural Scala.
Potrivit biroului de presă al Primăriei Municipiului Zalău, modificarea a survenit în urma întâlnirii pe care Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului Zalău, şi Mirel Taloş, deputat al Colegiului Zalău, au avut-o cu reprezentanţii Ministerului Dezvoltării, pentru a identifica posibilităţi de finanţare în vederea reabilitării clădirii fostului Cinematograf Scala şi transformarea acestuia într-un centru cultural multifuncţional, cu principala activitate - proiecţia de filme.
„Propunerea de reabilitare a cinematografului şi funcţiile propuse sunt specifice unui centru cultural, ele depăşind aria specializată a unui cinematograf. Printre activităţile pe care dorim să le organizăm aici se numără Festivalul de Film CineLatino, cu proiecţie de filme româneşti şi sud americane, Festivalul Minorităţilor ( cu spectacole de dans, teatru), precum şi spectacole de teatru, muzică sau balet”, declară Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului Zalău.
Totodată, în spaţiul fostului Cinematograf Scala sînt propuse organizarea de conferinţe pe diverse tematici, de la conferinţe medicale pe tema bolilor rare (având în vedere că în Zalău se află singurul Centru pentru Boli Rare din România şi Europa de Est), până la simpozioane şi dezbateri pe teme de turism şi promovarea patrimoniului istoric.
„Cinematograful Scala a trecut în proprietatea primăriei în 2010, dar absenţa fondurilor europene în domeniul culturii, precum şi resursele locale reduse au împiedicat demararea acestui proiect până acum. În discuţiile cu ministrul Dezvoltării s-a ajuns la concluzia că este posibilă o finanţare pentru acest obiectiv cu activităţi culturale dive