Jurnalistul Robert Turcescu a prezentat în emisiunea "Sub semnul întrebării", la B1 TV, documente care dovedesc faptul că actualul ministru al Transporturilor a omis să treacă în declaraţia de avere o firmă şi un teren de 30 de hectare. Sursa: CODRIN PRISECARU
Potrivit declaraţiei de avere a ministrului, acesta este acţionar unic al firmei "Severalis", care la rândul ei este acţionar într-o societate numită "Euroworks", la care acţionar minoritar este soţia lui Silaghi. Societatea "Euroworks" nu apare în declaraţia de avere a ministrului Transporturilor
Această firmă a încheiat, în 2006, un contract de vânzare-cumpărare pentru un teren de circa 30 de hectare, în judeţul Iaşi, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro. Terenul a ajuns în proprietatea companiei Iulius Grup din Iaşi.
Agenţia Naţională de Integritate a răspuns că în astfel de situaţii, acţionariatul în acţionariat precum şi firmele deţinute de rude trebuie declarate.
De partea cealaltă, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi a spus că nu a trecut compania "Euroworks", la care este acţionar soţia sa, în declaraţii, pentru că el nu deţine această companie. "Nu este firma mea. În declaraţia de avere, trebuie să trec compania la care eu sunt acţionar" a susţinut Silaghi.
Întrebat de ce nici soţia sa nu apare cu respectiva companie, ministrul a spus: "nu mai ţin minte când am completat declaraţia de avere". Dumneavoastră aveţi pretenţia să-mi amintesc...Chiar nu ştiu ce caută Iulius Grup în această afacere pentru că eu am cumpărat o porţiune de teren în care Iulius Grup n-are nicio treabă. Probabil este o divizare de CF".