În Moldova politica evoluează după un scenariu previzibil, aidoma unui pendul, ale cărui mișcări le cunoști și le anticipezi. După vizita cancelarului german la Chișinău - atât de însufleţitoare, încât crezusem c-am intrat sub patronajul unei mari puteri europene -, a urmat în mod obligatoriu vizita la Moscova a premierului Filat.

S-o spunem pe șleau: escapada aceasta urgentă în „bârlogul ursului" ne-a spulberat sentimentul de exclusivitate afectivă pe care l-am trăit, cathartic, pe durata vizitei dnei Merkel (i-au trecut, văd, destul de repede și dlui Filat melancoliile sale germane!).

Înainte de a pleca la Moscova, premierul s-a răstit la unioniști. Poate încurajaţi de această turnură, interlocutorii dlui Filat i-au făcut niște propuneri greu de refuzat. Arma de șantaj a Rusiei sunt gazele naturale, pe care aceasta ni le vinde oricum la unul dintre cele mai mari preţuri de pe continent. S-ar putea deci să ni se facă o reducere de 30% dacă renunţăm să participăm la politicile energetice ale Uniunii Europene. Adică dacă abandonăm direcţia Vest, ca să fie foarte clar. Oferta, firește, nu a venit din partea lui Medvedev sau Putin (din gura lor ar fi sunat cumva prea meschin), a formulat-o ministrul rus al Energiei, un fel de „maur" al curţii, ale cărui vorbe pot fi oricând retractate.

Ce va fi mai greu de contrazis e convingerea nestrămutată a lui Vladimir Putin că istoria statalităţii moldovenești începe de la 1812, prin semnarea Tratatului de Pace de la București. Să ne intre bine în cap: am fost niște nimeni („nobody") înaintea venirii rușilor în Basarabia.

Precizările istoriografice ale lui Putin de la Soci ne arată că Rusia ne urmărește dincolo de imensele sale probleme cu demografia, alcoolismul sau cu insistenta „picătură" chinezească de 100.000 de oameni care urcă în fiecare an către ţinuturile sălbatice ale Siberiei și Extremului Orient,