În anul 112 , Plinius cel Tânăr, guvernatorul roman al regiunii Bitinia (acum nordul Turciei), se afla în faţa unei dileme: o sectă evreiască obscură numită „creştinătate” începuse să se răspândească în regiune. Guvernatorul primise multe plângeri din partea localnicilor şi cereri în vederea execuţiei imediate a celor care refuzau să-i recunoscă pe zeii romani.
Căutând asistenţă despre cum să gestioneze situaţia acelui „cult mizerabil”, Plinius i-a scris o scrisoare Împăratului Traian. L-a întrebat cum şi pe cine să pedepsească.
Scrisoarea aceasta este una dintre cele mai vechi documente care atestă conflictul dintre creştini şi romani.
Vă prezentăm în continuare atât scrisoarea redactată de Plinius, cât şi răspunsul Împăratului Traian:
„Împăratului Traian
Este obişnuinţa mea să vă aduc la cunoştinţă toate dificultăţile mele pentru că dumneavostră, domnule, sunteţi cel mai în măsură să-mi spulbere îndoielile şi să mă scoată din ignoranţă.
Nu am fost niciodată prezent la o judecată a creştinilor. În consecinţă, nu ştiu natura, gradul pedepselor care se aplică în mod normal creştinilor sau procedurile prin care se începe o investigaţie şi cât de departe trebuie dusă o astfel de anchetă. De asemenea, nu ştiu dacă trebuie să tratez tinerii şi bâtrânii în acelaşi fel, dacă putem ierta o persoană care îşi retrage convingerile sau dacă simplul nume de „creştin” se poate pedepsi sau trebuie pedepsite fărădelegile asociate cu acest nume.
Acestea sunt metodele pe care le-am aplicat până acum cu persoanele acuzate de creştinătate care au ajuns în faţa mea: le-am întrebat dacă sunt creştine. Dacă au recunoscut, le-am mai întrebat o dată, întrebarea fiind însoţită de menţiunea pedepsei care le aşteaptă. Dacă au insistat să spună că sunt creştine, am ordonat să fie executate. Oricare ar fi natu
