Scriam, într-un articol anterior, despre excelenta Romanian Sinfonietta Orchestra, care, sub bagheta maestrului Horia Andreescu, entuziasmase în Festivalul de la Sinaia; dar, câteva zile mai târziu, ansamblul avea să-şi facă debutul fulminant la Bucureşti, sub cupola Ateneului, stârnind uimirea şi admiraţia unui public numeros şi (destul de) avizat, care a ascultat Uvertura Hebridele de Mendelssohn-Bartholdy, Simfonia nr. 2 de Beethoven, precum şi Concertul nr. 1 de Mendelssohn-Bartholdy, solist fiind foarte tânărul pianist Alexandru Cadmiel Boţac, evoluând, la rândul său, pentru prima oară într-un asemenea context, după ce, în urmă cu doi ani, câştigase Concursul „Dinu Lipatti“. A cântat atunci, în Galalaureaţilor, cu multă acurateţe, tehnică sigură, supleţe şi logică a discursului, fără a avea însă anvergură şi vigoare deosebită. Dar, anul acesta, la 19 august, la Casa memorială „Enescu“, a „atacat“ Toccata din suita enes­ciană, surprin­zând prin saltul valo­ric, prin maturizarea şi acumulările sur­venite într-un timp scurt, pianistul din Sighetul Marmaţiei studiind însă, de o vreme, la Cluj, cu Dan Goiţi, ceea ce… se simte. Şi „s-a simţit“ şi în maniera în care a interpretat Concertul la Ateneu, cu o perfor­manţă tehnică subliniată şi prin tempoul ameţitor pe care l-a abordat şi prin supleţea şi eleganţa discursului pe claviatură şi, mai ales, prin expre­sivitatea reliefată deo­potrivă în secvenţele în forţă şi în momentele de lirism. A colaborat impecabil cu orchestra, care, condusă atent de maestrul Andreescu, s-a pliat pe acel tempo, susţinându-i totodată intenţiile interpretative, rezultatul fiind impresionant. Ovaţii, aplauze şi exclamaţii admirative l-au răsplătit din plin, aşa cum şi orchestra, care a sunat excepţional sub toate aspectele, i-a încântat şi pe cei mai sceptici, care cu greu ar fi crezut că adolescenţi şi tineri între 15 şi 23 de ani