Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica: Oltchim va ajunge în insolvenţă chiar dacă se privatizează

Publicat in Romania Libera, vineri 14 septembrie 2012 ·

Remus Borză, partener în firmă Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, consideră că Oltchim va intră în insolvenţă chiar dacă se va privatiza, scrie hotnews.ro

Citeşte şi:

Borza: Îi mulţumesc lui Băsescu pentru non-combat. Putea obstrucţiona restructurarea Hidroelectrica

"Din punctul meu de vedere, Oltchim, privatizata sau nu, tot va ajunge în insolvenţă,chiar dacă săptămâna viitoare va fi privatizată, acel investitor strategic tot va opta pentruaceastă procedura", a declarat Borză cu ocazia primei adunări a creditorilor de la Hidroelectrica.

Ministerul Economiei a scos la vânzare pachetul de acţiuni de 54,8% pe care îl deţine la Oltchim. În cadrul aceleiaşi proceduri de privatizare, vor fi vândute şi creanţele de circa 1,8 miliarde de lei pe care le deţin AVAS şi Electrică asupra Oltchim. În acest fel, a fost schimbată strategia de privatizare a companiei. Strategia iniţială prevedea privatizarea în urmă majorării capitalului social al Oltchim, prin conversia în acţiuni a creanţelor şi prin emiterea de acţiuni noi.

Premierul Victor Ponta l-a întrebat, la ultima şedinţa de Guvern, pe ministrul economiei, Daniel Chiţoiu, care este situaţia în cazul privatizării Oltchim în condiţiile în care licitaţia va avea loc pe 18 septembrie. "Problemă Oltchim, domnul ministru, ceasul merge", s-a adresat Ponta către Chitoiu, la începutul şedinţei de guvern de miercuri. Chitoiu i-a răspuns că au fost achiziţionate 12 caiete de sarcini". "Douăsprezece? Doamne ajută! Nu, nu spuneţi 'douasprezece' la microfon, vreau să rămână una şi bună care, în primul rând, să salveze locurile de muncă şi să dea o perspectivă în termen mediu şi lung pentru tot ceea ce înseamnă Oltchim, Arpechim şi tot ceea ce mai e de făcut", a adăugat Ponta.

Remus Borză, partener în firmă Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, co

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 34 minute
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum o ora
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 3 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 2 ore
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 5 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°