Marinarii speră să se impună în primul derby dobrogean al sezonului, în timp ce năvodărenii vor să îşi continue parcursul perfect.
La finalele săptămânii este programată a treia etapă din cadrul campionatului Ligii a II-a la fotbal. Cele două formaţii ale judeţului Constanţa au meciuri dificile. Farul joacă primul derby dobrogean în compania tulcenilor de la Delta, în timp ce Săgeata Năvodari se deplasează la Târgovişte pentru partida cu Chindia din localitate. Meciul de la Constanţa este programat sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena din Şoseaua Primăverii, în timp ce partida năvodărenilor va avea loc ziua următoare, de la aceeaşi oră.
În ceea ce priveşte disputa de la Constanţa, aceasta se anunţă extrem de interesantă. Farul doreşte să obţină primele puncte în acest sezon, în timp ce tulcenii doresc să îşi treacă în cont o nouă victorie după cele două obţinute în startul sezonului. „Fără doar şi poate, meciul va fi unul foarte greu. Delta este o echipă care luptă cu şanse reale la promovare şi cu siguranţă va veni la Constanţa să ia toate cele trei puncte. Vom încerca în să ne impunem jocul şi să fim noi cei care ne vom bucura de victorie", a declarat tehnicianul Farului, Alin Artimon.
Dacă Farul este în continuare în căutarea primelor puncte, Săgeata Năvodari vrea să îşi continue parcursul perfect. Trupa antrenată de Aurel Şunda este în fruntea ierarhiei întrecerii după două partide câştigate de o manieră entuziasmantă, 3-0 cu Dinamo II şi 4-0 cu ACS Buftea. Duminică, la Târgovişte, Săgeata îşi propune un nou succes, în faţa gazdelor de la Chindia. Şansele ca năvodărenii să obţină cele trei puncte şi la Târgovişte sunt destul de mari, mai ales în condiţiile în care nu au reuşit să adune vreun punct în primele runde. Partida de la Târgovişte va fi transmisă în direct de Dolcesport.
Vor cu Steaua
Săgeata e pe primul loc în Liga I,