În Libia au fost arestaţi primii suspecţi de atacul împotriva consulatului american din Benghazi (estul ţării), atac în care a fost ucis ambasadorul SUA, Chris Stevens, transmite vineri CNN, fără să ofere detalii referitoare la circumstanţele reţinerii sau identităţii suspecţilor. Un înalt oficial libian declarase anterior că atacul a fost parte a unei acţiuni minuţios planificate.
Doi foşti militari din trupele speciale americane – Navy SEALs, soldaţi de elită ai marinei, se află printre americanii ucişi în timpul atacului asupra Consulatului Statelor Unite la Benghazi (Libia), incident în care a fost omorât ambasadorul SUA Chris Stevens, potrivit Departamentului de Stat, scrie AFP.
Cei doi membri ai echipelor de comando lucrau în serviciul de pază şi protecţie şi ‘au murit protejându-şi colegii‘, a menţionat, joi, într-un comunicat dat publicităţii, secretarul de stat, Hillary Clinton, care a adus un elogiu ‘curajului’ lor. Aceşti foşti soldaţi de elită au activat în Irak şi Afganistan şi se numesc Tyrone S. Woods şi Glen Doherty, a precizat şefa diplomaţiei americane, după ce un responsabil american dezvăluise identitatea lui Doherty.
Doherty era una din cele două persoane care au murit după ce personalul de la Benghazi a fost evacuat într-o anexă a clădirii consulatului, ţintă a tirurilor intense, precizase responsabilul american.
Potrivit postului de televiziune ABC News, Glen Doherty, în vârstă de 42 de ani, lucra în Libia pentru Departamentul de Stat în cadrul unei misiuni de recuperare a miilor de lansatoare mobile de rachete dispărute după căderea fostului dictator libian Muammar Gaddafi.
Tyrone S. Woods păzea din 2010 personalul diplomatic american aflat în ‘posturi periculoase’ din America Centrală şi Orientul Mijlociu. Era căsătorit şi avea trei copii, dintre care cel mai mic în vârstă de câteva luni, a precizat Hil