Cinci persoane au fost rănite într-un accident petrecut azi-noapte pe DN1, între Predeal şi Braşov. Un doljean de 36 ani, care conducea o autoutilitară, dinspre Predeal spre Brașov, nu a adaptat viteza la condițiile de drum (curbă la dreapta și panta),a pierdut controlul direcției de mers,a pătruns pe contrasens, şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus. După care s-a răsturnat pe un alt autoturism care circula din sens opus.Accidentul s-a soldat cu rănirea celor trei şoferi implicaţi în accident,precum și a doi pasageri,în autoutilitară și într-un autoturism. Toate victimele au fost transportate la spital, se arată într-un comunicat al Poliţiei Braşov. Accidentul s-a petrecut la ora 01.30, pe D.N.1, la kilometrul 159 + 700 metri.